duminică, 26 ianuarie 2014

PUG – Plan Urbanistic General

PUG – Plan Urbanistic General (PUG) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor. Mai exact, PUG-ul constituie cadrul legal pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare conform Legii 350/2001, modificată şi completată prin Legea 289/2006. PUG-urile cuprind analiza, reglementările şi Regulamentul Local de Urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază, atât din intravilan, cât şi din extravilan. Reglementările pe termen scurt pe care le include PUG-ul se referă la stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii, stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan, zonificarea funcţională, corelată cu organizarea reţelei de circulaţie, delimitarea zonelor afectate de servituţi publice; modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, stabilirea zonelor istorice protejate şi de protecţie a monumentelor istorice, formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor şi precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate. Reglementările pe termen mediu şi lung pe care le include PUG-ul se referă la evoluţia în perspectivă a localităţii, direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu şi traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.